Tehnici esentiale de supravietuire

Unii vad viata ca o piesa de teatru proasta. Altii ca o jungla, mai ales orasul; ii zic “jungla urbana”. Altii probabil ca o strada cu multe obstacole si multe becuri sparte. Intr-adevar, orbecaim prin intuneric pentru ca nu ne da nimeni niciun indiciu. Si , probabil, atunci cand il primim, devenim si mai confuzi.

Eu…o vad ca pe o insula pustie, ca o calota glaciara undeva la Polul Nord. Poti sa strigi cat de tare, sa plangi cat te tine stomacu’ , nimeni n-o sa te auda, pentru ca atunci cand te uiti in jur nu-i vorba de nicio forma de viata vizibila.

La fel ca in orice situatie in care esti pierdut, la sute de kilometri de vreo asezare omeneasca, optimismul e cel mai important lucru. Trebuie sa strangi din dinti, trebuie sa storci pietre, sa vanezi mortaciuni, ca sa ai ce manca. Sa te uiti in departare, unde se intalneste cerul cu pamantul si sa-ti zici: “Intr-o zi o sa ajung acolo.”

Zambeste, nu pentru ca maine va fi mai rau. Zambeste, pentru ca poti. Pentru ca acum e momentul in care te uiti in viitor si vezi lucruri marete.

Stiu ca doare. Stiu ca nu vezi niciun rost sa traiesti de pe o zi pe alta, singur, pentru nimic. Totusi, infrunta furia vulcanilor, escaladeaza munti, mergi pe drumul tau si intr-o zi o sa-ti gasesti locul tau, care-i numai pentru tine. Pana atunci, zambeste.

Sentimentu` ala…

Ai observat vreodata cat de mult te influenteaza un film bun ? Te gandesti ca sti deja ce sa faci cu viata ta, ca nu o sa mai fi lenes, ca o sa fi curajos si o sa ajuti omenirea, ca pula mea… ca a 2-a zi cand te trezesti ca uiti ca ai vazut filmul ? Shit like this happens to me every time…
Parca vrei sa schimbi ceva, sa te faci insemnat, sa contezi… dar niciodata nu merge, te lasi pagubas fara un motiv anume, cred ca indiferenta e de vina. Se aplica si in cazul meu, sunt o putoare indiferenta si lenesa, dar incerc sa traiesc cu asta .

Pana si muzica iti mai ofera sentimentul asta… bine, acum depinde ce muzica asculti. Nu vad cum Inna sau Alexandra Stan te poate influenta in viata. Mai degraba rock`ul, sau rap-ul… acolo mesaje frate. Asculti o piesa semnata Eminem. Te regasesti in versuri, spui ca o sa te schimbi, gen “not afraid” … de unde pana unde, traim cu visul asta in cap, ca o sa devenim ceva, ca suntem importanti, ca putem schimba ceva. Bullshit.

E sentimentu` ala de “nefolosinta” pe care-l simt zi de zi. Sunt o fire optimista dar chestia asta ma roade, indiferent de starea pe care o am. Nu ma simt atat de important, in stare sa ajut pe cineva cum trebuie, mereu simt golul asta in stomac si imi pare rau ca nu gasesc ceva cu care sa-l umplu. E deprimant, credeti-ma.

erou

Un oraş auto-dependent şi auto-distructiv. O panoramă înfricoşătoare, o prezentare insalubră a unui viitor incert şi mizerabil. Dacă îl priveşti de sus, nu îţi dă prea multe speranţe. Te simţi prins în el, blocat într-un fel de buclă spaţio-temporală, o repetare enervantă şi excesivă a aceloraşi vechi clişee. Se zice că “nu e nimic nou sub soare”. Eu ştiu că nu e nimic nou sub acoperişul blocului meu, pe care stau acum, contemplându-mi viaţa şi starea mea actuală. Niciodată nu m-au fascinat mai mult luminile oraşului. Îţi vine să te arunci, parcă, să te contopeşti cu străzile, blocurile, luminile…

Viaţa de zi cu zi. Stres, aglomeraţie, microbuze ticsite de persoane ce miros urât. Mass-media, reclame, manipulare. Omul de azi nu mai este liber. Toate aceste lucruri, care se mişcă în continuare, indiferent dacă  noi alegem sau nu să luăm parte, depind totuşi de noi. Suntem duşi de val, până în secunda în care noi devenim valul. E un proces continuu, sadic, necruţător. Ştiu asta şi de aia mă simt neputincios. De aia mă ascund în spatele tuturor calmantelor secolului 21. De aia nu leg două vorbe după o noapte “furtunoasă”. Vreau să uit de tot , de toţi şi de toate.

De aici, de sus, inhalez acelasi “aer jegos de Bucureşti”, cu diferenţa că nu trăiesc în Bucureşti. De fapt, ce contează ce oraş e, din moment ce locuitorii lui sunt la fel ca şi cei din alte urbe: cu, capul plecat, privirea umilă sau în cel mai bun caz încruntată, şi lipsiţi de speranţă.

Sus, pe acoperişul meu, doar eu cu noaptea. Nici măcar o ţigară, sau o sticlă de bere, nici  nimic nu ar face acest moment mai pe bune, mai viu.  Undeva, în adâncul meu, se naşte cineva. În inima oraşului, pe un bloc jegos, începe să existe un erou. Cuvinte usturătoare, vorbe potrivite, propoziţii pline de ură venite din hăul sufletului, astea o să fie armele lui folosite cel mai des în războiul contra vieţii.

Undeva în noapte, o persoană mediocră îşi opreşte existenţa. Se transformă într-o idee, ce ia forme colosale şi se revarsă asupra oraşului ca o rouă liniştită de dimineaţă.

Seara asta sau mă rog post-ul ăsta este despre relaţii,pe scurt : siropos

Singură. Ca şi statusul de pe facebook,spune că nu sunt într-o relaţie. Nu mă miră la ce fire dificilă sunt,nici eu nu aş sta cu mine. Băi chiar dacă nu pare,e mai bine aşa. Libertatea de care dispun acum are un gust aşa dulce…nu,nu gust dulce-amar,chiar e dulce. Fără stresul acela gen : “Cu cine umblă? Pe unde e? Ce face,cu cine şi unde? “. Să recunoaştem că această preocupare e involuntară indiferent de sex. Nu e neapărat o indoială,ci doar într-o parte a creierului tău ea se dezvoltă inconştient; e asemenea grijii materne.  Ţinând cont că orice e mai uşor în doi,afirmaţia mea pare deplasată rău de tot,dar nu susţin că în orice plan e mai  “dulce”libertatea asta. Totuşi vorbim de singurătate,nu e ceva uşor,nu o fac pe victima,Doamne fereşte,că ocazii am avut,am şi vor fi să scap de singurătate,dar mă mint în continuare că e mai bine aşa. Dacă ar fi să zic : Pass! la toate aş încheia “filozofia lui peşte prăjit”…ceea ce îndrug eu aici. Nu mi se pare logic,nici raţional,fiind într-o relaţie să afirmi cu tărie că e  mai bine singur. Mai sus vorbeam de Libertate,frate nu e aşa de naşpa să fii “single”,multe dansuri nu se dansează-n perechi,Jocurile Olimpice şi multe altele. Deci eu zic : Nu vă sfiiţi să admiteţi că nu sunteţi într-o relaţie.

Seara

Pe strada se pierde usor fumul de toamna. E seara. Lumini, lumini, lumini… Undeva, langa un tomberon, imagineaza-ti o punga de unica folosinta cum zboara pribeaga, si  opreste cadrul asupra mea. Cu o tigara in mana, il astept pe (sa-i zicem) om.

Dar poate… Of, aparatele astea. Lasa-te ba, Omule, de cacaturile astea. Rosa, neagra…ce-i asta, ma? Iti zic, astea-s mai periculoase ca drogurile.

N-am cum sa-i zic. Mai bine ii vorbesc in gand. Ma auzi? Esti tu in stare…?

-Hai, salut. Ai banii? Bun, vad ca i-ai adus pe toti. Ma, ai grija…. Nu, mai bine nu-i mai zic. Oricum e degeaba… ai grija de tine. Nu mai baga ma, daca si asa pierzi, si ajungi sa te imprumuti de la toti.Ma auzi…?

A plecat. Raman tot eu, singur cu seara. Ma duc in parc. Pustiu, si un vant usor ma mangaie pe frunte. Gandul imi zboara departe, undeva prin Asia probabil. Orasul, plin de lumini defecte. Aceleasi lumini… Inchid ochii, dupa o sticla de Alexandrion,  si dupa aia ii deschid usor. Culorile s-au contopit in una singura. Lumina…Ma asez pe o banca, imi aprind alta tigara. Acum, ridica usor cadrul de pe mine, si indreapta-l spre cer, spre stele…spre lumini.

Suspendat…

Blogul mi-a fost suspendat, a 5-a oara cred, fara sa aflu motivul… am violat termenii de utilizare, mi`as pula`n ei.

Scriu, ca asta mi-e viciu`, sa scriu pe net, sa umplu pagini goale cu scris Arial de 10.
Scriu, din plictiseala si totodata de nevoie, am nevoie sa vada lumea ce prostii debitez.
Scriu, pentru ca imi place, ma relaxeaza si ma ajuta sa scap de anumite chestii negative.
Scriu, pentru ca sunt prea multe tampenii care trebuiesc povestite, criticate sau analizate.
Scriu, pentru ca anumite persoane ma aproba si ma incurajeaza s-o fac.
Scriu, pentru ca asta stiu sa fac cel mai bine.
Scriu, ca sa-i oftic pe altii.
Scriu, ca sa ma descarc undeva, pentru ca nu toata lumea mai e in stare sa-ti asculte plangerile si regretele.

Asta fac eu.. nu pot, nu stiu sa ma recreez mai bine de-atat. Stiu sa indrug prostii, sa critic si sa-mi bat joc, acestea imi sunt atuurile cand vine vorba de proza pe net.

pareri.

Noaptea-i tanara,( cum ar veni traducerea mot-a-mot din engleza) si imi place sa te mai plictisesc cu inca un post. M-as duce (dracu) sa scriu pe blogul meu, insa aici am nimerit, aicea scriu.

Nu am scris pana acum de chestiile astea sociale de pe internet, cum ar fi facebook-ul sau messenger-ul. Parerea mea, nu mai dati vina pe creatori. Pe retea sau pe program in sine. Pentru ca fiecare are o poveste interesanta in spate, iar cei care au scos produsele astea s-au chinuit destul de mult sa scoata ceva frumos. Vinovati sunt, zic eu, cei care iau mijloacele astea de comunicare si le folosesc cum nu trebuie, abuzeaza de ele.

Inca o alta chestie mediatizata, cel putin in Romania, vesnicii cocalari. Nici nu mai are rost sa descriu lanturile lucioase, paru’ dat cu gel, burta cat pepenii din gradina de la bunica etc. Stau , ma uit, si ma mir, ca de atatia ani, nu se mai demodeaza o data. Tot tine trend-ul asta de ceva timp, iar la TV, daca asculti manele, esti considerat open-minded si o fiinta foarte sociabila. Greu, grav…

Un fel de antiteza…

Stiu ca sunt un copil si mai am multe de invatat. Insa ma simt de parca le-am trait si le-am vazut pe toate, de parca as avea o experienta vasta de viata.

Plictiseala ma copleseste, si simt ca mor. Trag linie, si nu pe nas, si ma gandesc la viata mea. Tot ce-am inceput, tot ce-am facut, s-a dus pe pula. Inclusiv blogul meu, blogul asta si toate cacaturile pe care le mai scriu eu.

3 saptamani o sa treaca exact ca niste zile pierdute. Stiu asta, si nimic nu poate sa schimbe. Desi o sa iau carnetu’(sper….) si o sa fac alte chestii importante , zic eu, o sa treaca degeaba deoarece o anumita persoana lipseste.

Ma simt ca un ratat total, ca un dependent. Sunt narcisistul masochist, fortat sa declar ca sunt greu de controlat!

aminoacizi

De ce sa ma ascund? De ce s-o dau de-antoarsa? Trebuie sa recunosc. Nu sunt nici 10 la suta din ce am vrut sa fiu. La varsta asta, un baiat inalt, cum un par mai des si mai placut la atingere, mai sociabil, si pe care sa nu-l doara plamanii daca fumeaza o tigara o data la doua zile. Poate intr-un univers paralel, sau cine stie…la anu’.

Daca am luat-o cu sirul destainuirilor, o sa admit si alt lucru, mai grav, din punctul altora de vedere. Ma uit in oglinda si ma gandesc: saracul Narcis, ca pe vremea lui nu s-au inventat asa obiecte fermecate. Se benocla saracu zi de zi in…apa unui rau. Insa eu sunt in pericol sa ma inec din alt punct de vedere, sau poate am patit-o deja. Oricum stiu, ca , daca as patrunde undeva in spatele imaginii generate de oglinda, sa trec dincolo de primul focar, sa intru adanc in ochii mei, as gasi nici mai mult nici mai putin decat niste “mazga nucleara”.

Sufletul meu e distrus de la atatea razboaie. Mii de bombe detonate, care de care mai periculoase si mai perfide. Zi de zi incerc sa ma caut, sa-mi reconstruiesc sufletul distrugandu-mi trupul, cu tot felul de substante mai mult sau mai putin periculoase. La poarta lui ar trebui sa fie o eticheta, pe care sa scrie: “Atentie! Pericol de radiatii.”

Gandul in prea multe parti…

Pe versurile lu` Blaziny si dupa o bere Heineken, imi fac tupeul sa imi las prostia in scris.

Vara… caldura, mare, clipe memorabile, femei, vacanta, concediu, bani, strand, nopti nedormite, betii.. o gramada de posibilitati in decursul a 3 luni de caldura, bronz si bere.

Vara sunt cel mai fericit, ma simt implinit, ma simt liber, nu port grija scolii sau a altor responsabilitati nenorocite. Ma simt bine in pielea mea si ma bucur de viata pana in ultima clipa. Muzica ma tine activ atunci cand imi pierd vremea in fata calculatorului, iar berea ma tine pe picioare cand caldura ne omoara pe capete.

Trec dintr-o idee intr-alta. Nu imi pot aduna mintile de peste tot. Nimic nu mai are sens pentru mine, imaginatia imi este intoarasa pe dos, e ora 3:23 AM si somnu` imi e plecat la curve, mi-e foame si mor de lene.

In momentu` asta nimic nu mai are sens pentru mine, nimic nu mai conteaza, sunt la o ora prea tarzie incat sa mai incerc ceva, o las asa cum e, ma pierd in muzica, ma desfasor in postari, ma intind cu o cutie de bere, si mai ciordesc o tigare ca sa ma simt bine.